Feminin românesc

Frumoasă ești ca îngerii din ceruri 

Ce zboară liniștiți peste noi doi

Aripile ne ocrotesc de ploi

Iar iarna ne feresc, tot ei, de geruri

 

Frumoasă ești ca o icoană sfântă

La care mă închin la Dumnezeu

Să-mi dăruiască ceea ce-i al meu

Iertându-mă de tot ce mă frământă

 

Frumoasă ești ca vocea de mierliță

Ce o ascund țăranii-n buzunar

Fără să aibă vreodat’ un habar

Că frumusețea crește pe uliță

 

Frumoasă ești ca stolul rândunicii

Ce zboară peste munții cei înalți

Și fugărite de niște amanți

Se cuibăresc sub streșina bunicii

 

Frumoasă ești ca marea-n răsărituri

Când soarele plutește pe un val

Iar când ajunge să lovească-n mal

Își cată luna să îi facă flirturi

 

Frumoasă ești ca doina ce-i cântată

Prin șezătorile de pe la sat

Te rog să te întorci pe înserat

Că doar de mine poți fi alintată

 

Frumoasă ești în câmpurile verii

Ești aurul ce crește într-un grâu

Iar păru-ți curge peste umeri râu

De frumusețea ta, tare mă sperii

 

Frumoasă ești în ia ce-i cusută

De mâna mamelor într-un cerdac

Și tare mândră ești în portul dac

Și gata să te-avânți în orice luptă.

 

Fotografia de mai sus este o pictură ce o înfățișează pe Maria Rosetti, soția lui C.A. Rosetti. Pictorul care a ,,zugrăvit” acest chip de româncă este Constantin Daniel Rosenthal, iar lucrare se numește ,,România revoluționară”.

Potop nefiresc

Și plouă, plouă cu iluzii

În lumea plină de confuzii

N-avem cu noi nici-o umbrelă

Doar nori în rol de santinelă

 

Și plouă cu doruri de frunte

Care coboară de la munte

Suntem udați doar de speranță

Că norii sunt în transhumanță

 

Și plouă fără încetare

Și se va naște înc-o mare

Ce va aduce sub umbrelă

Un curcubeu din acuarelă

 

Și inundați de culori și apă

Potopul poate să înceapă

În dimineți cu multă rouă

Când zorii toți ar vrea să plouă.

 

Și-atunci noi vom tocmi o barcă

Ca Noe ce-a făcut o arcă.

Ultimul rol

Te iubesc femeie cum urăsc iubirea

Printre sori și astre sunt mai omenesc

În lumina lor îmi caut împlinirea

Ca într-un spectacol ce ne e grotesc

 

Te iubesc femeie ca pumnalu-n mână

Ca un spectator la teatru de păpuși

Valurile scenei ne vor împreună

Dar lovesc sălbatic în închise uși

 

Te iubesc femeie când cortina pică

Și stârnește jocul în spatele ei

Nu vreau să te pierd pe-o mână la șeptică

Te iubesc femeie de vrei ori nu vrei

 

Te iubesc femeie uneori artistic

Nu-mi trebe’ sufleor să-mi spună ce să zic

Te iubesc femeie, jurământu-mi hristic

Eu în cinstea ta și un pocal ridic

 

Te iubesc femeie cu o nebunie

Ce mă face viu și nu mai vreau să mor

Sentimentele nu sunt o actorie

Iar iubirea nu e … un rol de actor.

Noapte cu sfinți

Doamne dă-mi tăcerea nopții

Să pot și eu adormi

Ridică-mi povara sorții

Nu vreau ea a mă trezi

 

Doamne suflă-mi din iubirea

Lacrimilor îngerești

Să mă învelească noaptea

Picături dumnezeiești

 

Să-mi citești povești Mărite

Cu zâne și Feți Frumoși

Iar cu basme zugrăvite

Nopțile să mi le coși

 

Și trimite-mi îngeri Doamne

Să-mi legene visele

Tu veghează din icoane

Mie toate nopțile

 

Și pe David mi-l trimite

Să-mi cânte cu harpa sa

Să pot adormi în taina

Ce-o deții Măria Ta

 

Și trimite-mi pe toți sfinții

Acatist să le rostesc

Că e noaptea năzuinții

Stelele pe cer postesc

 

Iar Doamne de e furtună

Să-L trimiți pe Fiul Tău

Să îmi spună noapte bună

Să mă-nchin la chipul Său

 

Iar de vrei dragă Părinte

Poți să-L lași toată noaptea

Că eu Îți promit Preasfinte

Voi sta treaz și-L voi veghea.

Din dor de tine

Mi-e dor de dorurile mele

Ce le-am închis într-un trecut

Mi-e dor de soare și de stele

Cum orbului i-e de văzut

 

Mi-e dor de dorul tău ființă

Ce l-ai lăsat când ai plecat

Dar nu mi-e dor de-o neputință

Ce-o port în sufletul pătat

 

Mi-e dor să urlu, să se-audă

Căci glasul meu e tremurat

Mi-e dor de ochiul care plânge

Și văd atâta așteptat

 

Mi-e dor de crivățul iernatic

Ce sufla liniști peste noi

Mi-e dor de zâmbetul tomnatic

Când frunzele plouau vioi

 

Mi-e dor de vârfurile crestei

Pe care le urcam în doi

Și îmi lipsesc din orizonturi

Silabele din ,,amândoi”

 

Mi-e dor de vise și-mplinire

Și nopțile când mai trăiam

Zburam în doi spre fericire

Tu respirai, eu respiram

 

Din raiul tău mi-e dor de toate

Din iadul meu nu vreau nimic

Iar purgatoriu nu mai poate

Să-mi facă dorul cât mai mic

Epidemie

Viață, cerne-mi doar luceferi

Că îmi este dor de ea

Să ne ții pe ambii teferi

Poate ne vom revedea

 

Că s-a dus atâta vreme

De când nu ne-am mai văzut

Dar aștept să ne mai cheme

Glasul de la început

 

Cei șoptea în ceas de taină

Inimii cu glas duios

Că dragostea e o rană

Că pătrunde pân’ la os

 

Și îmbolnăvit de dânsa

Nu te mai poți vindeca

Și de rănile ei plâns-a

Și-alte inimi ca a mea

 

Și cu o epidemie

Provocată doar de ea

Poți îmbolnăvi o mie

Poți răni toată lumea

 

Dar așa îmi rog eu soarta

Dacă  m-a îmbolnăvit

Să mă lase-n a mea lume

Singurul îndrăgostit

Incendiu fratern

E primăvară iarăși pe la noi

Copacii înfloresc din doi în doi

Dar ce-l ce e uscat va fi mereu

Un frate bun al sufletului meu

 

Pierdut, aflat, de-un veac numai atât

Înconjurat cu lanțuri pân’ la gât

Ne plângem regăsirea prea fratern

Blestemul ne-nfloririi nu-i etern

 

Și vom rodi, noi, nu suntem uitați

Ne leagă doar iubirea dintre frați

O creangă și o mână vor trezi

Incendiul înfloririi într-o zi

Ruga unui ateu

Iubito, umbrele despart lumini

Icoanele la care te închini

Își varsă mirul, plânsul ne-ncetat

Unde mai ești și de ce ai plecat

 

Mă rog din nou la Bunul Dumnezeu

Mai credincios și poate mai ateu

Să te întorci din nou în viața mea

Tu ești, iubito, rugăciunea mea

 

Te port în glas în fiecare ceas

Atât din tine, mie, mi-a rămas

Să mă închin, să mă căiesc pios

De ce-ai plecat, de ce nu te-ai întors

 

Eu te aștept încă în viața mea

Să fim noi doi mereu alăturea

Chiar de-o să treacă poate și un veac

Cu rugăciunea o să mă împac

 

Iar la lumina unei lumânări

Eu voi privi adesea la cărări

Voi căuta în țărnă pasul tău

Așa cum Îl mai cat pe Dumnezeu

 

De n-o să vii, să știi, voi aștepta

Pe mine însumi eu mă voi certa

Și supărat voi fi pe primăveri

C-aduc cu ele numai învieri

 

Dar învierea mea nu are loc

Nu sunt Hristosul ce-a avut noroc

Aștept să cada vara în livezi

Sunt fructul interzis în ce nu crezi