Cătând albastru

Când ai creat lumina Doamne dintre aștri

Ai părăsit o lume albă și în noapteochii_albastri

Venit-ai a vedea  de viile-s  mai coapte

Și  dacă ochii noștri au rămas albaștri

 

Ai cercetat pământul, cătând ochii albaștri

Ce-au înzestrat  văzduhul și apoi tot omul

Nu știm unde-i albastru, dar verde este pomul

Caută-l Mărite prin  sfinți și prin sihaștri.

 

Degeaba Elohime ți-ai irosit cătarea

Că ochii omenirii de plâns au înroșit

Iartă-ne Părinte c-aici Tu ai găsit

Albastru doar pe cer și albastră marea

Și poveștile mor

Trăia într-un cătun uitat de lumebatrana_0
Bătrâna care n-are niciun nume
Deasupra case-i străjuiau doar nuci
Și-n tinda lutului aduna toți pruncii

Veneau în orice zi de sărbătoare
Pruncii din sat, dar și din depărtare
Plimbându-se în lanuri și în vii
Că soarta-i hărăzise să nu aibă copii

Soțul îi murise de ceva zeci de ani
Răpus a fost pe front de aprigii dușmani
Și pact făcu sărmana atât numai cu plânsul
Dar pruncii o-nvățase ce înseamnă râsul

Și-n fiecare zi în curtea-i așezată
Pe banca de sub nuci de mucegai lăsată
Puteai să fii copilul care îți dorești
Că le spunea bătrâna vechile  povești

Aceasta le vorbea de Feții cei Frumoși
Iar ochii lumii lor erau mai curioși
Când auzeau de fata Ileana Cosânzeana
De zmei ce presărau pretudindeni teama

Dar anii au trecut și acei școlari
Crescură astăzi pruncii ca falnicii stejari
Plecară toți prin lume să-și caute un rost
Lăsând în urma lor bătrâna cu …A fost…

De dorul lor bătrâna a repetat ce-i plânsul
Plecară toți aceia ce-o învățase râsul
Iar banca de sub nuci și ea s-a năruit
În urma lor bătrâna de doruri a murit

Aflând cu toții asta stejarii s-au întors
S-asculte o poveste care cândva s-a tors
Dar au văzut atât: pământul și-o lopată
Și-o cruce unde-i scris că „A fost odată… ca și niciodată”

Concedii în cer

Stelele nu vor să lumineze în noapteimages

Se-ntorc ca fecioarele devreme acasă

Îmbăindu-se în baie de spumă de lapte

Înecându-se cu caimac, nu le mai pasă

 

Pe cer nu e nimeni, pustiit e văzduhul

Și nunți nu se fac nu mai ard lumânări

Nu sunt stele pe cer să le simți și lor duhul

Să ardă încet, să scoată fumul pe nări

 

Lumina reneagă o noapte și-naltul

Plecară stelele , surorile nopții

Părăsind tot cerul își cată amantul

Zburând în bătaia acerbă a sorții.

 

Certate de soți și placând vinovate

Se sting din văzduhuri nevrând să trăiască

Topindu-se ca aurul în zeci de carate

Nu vor pe nimeni să mai încălzească

 

Și cad cu toate între valuri și unde

Iar cerul îi sec, nu plânge-n incendii

Ploi nu se cern care să-l ude

Vrea stelele renunțând la concedii.