Patimă românească

Sunt condamnat la moarte în fiecare ceasImage

Și răstignit de cei de un neam cu mine

Iar fărâma timpului care mi-a rămas

Vreau să o împart acum numai cu tine

 

Doresc să mai aud glasuri care doinesc

Și pe ciobani care din fluiere mai sună

Să mă-ngropați cu tot cei românesc

Și să mă plângă limba cea română.

 

Dar purtați-mi trupul în miile de sate

Prin șezători în care fecioarele croiesc

Și de va fi să trecem peste oglinzi de ape

Murmur de izvor aș vrea să-mi împletesc.

 

Apoi duceți-mă acolo unde-s hore

S-aud o strigătură de of și de necaz

Că o să-mi fie dor acolo după moarte

De bocetul măicuței, de-al tatălui meu haz.

 

Puneți-mi bocitori să strige după mine

Că am fost om născut din aceiași humă

Că cel ce pleacă sigur numai vine

Și-i va fi dor de limba vorbită împreună

 

Și-ajunși pe crestele Golgotei românești

Piroane să-mi aduceți din lacrimi de mumă

Că o dată-n viață poți să răstignești

Un român pe cruce, de limbă română.

 

Atât mai rămâne

Plâng în fiecare dimineațăImage

Cu cerul ce-și plânge înaltul

Că mi-i dat să trăiesc o viață

Să fiu înrudit cu păcatul

 

O frunză își cată o zare

Potecă ce urcă la munte

Iar Domnul își face cărare

Să vină la noi cu virtute

 

Coboră-Te Doamne

Coboară-Te Sfinte

Tindeți lumina spre inima noastră

Că viața ni-i la Tine Cuvinte

În Treimea din ceruri albastră

 

Căzând în genunchi înalț rugăciune

Vorbind cu Tine în sfinte icoane

Ridică-mă din păcat și tăciune

Iartă-mă Doamne, atât mai rămâne.