Lasă-mi

Lasă-mi mie dorul tău tău28bfexw

Sub o umbră de castani

Să-l păzească Dumnezeu

Să-l ferească de dușmani

 

Lasă-mi mie vocea ta

S-o aud când mă mai doare

Capul, fruntea, inima

Să-mi aline-o supărare

 

Lasă-mi mie chipul tău

Prins în ramă și în cuie

Cum fu’ prins și Dumnezeu

Ca să-l văd cum altul nu e

 

Lasă-mi mie ochii tăi

Să mă vadă doar pe mine

Stând ascuns printre odăi

Așteptându-te pe tine

 

Lasă-mi mie tot ce vrei

Să te simt mult mai aproape

Iar de vrei apoi să-mi iei

Lasă-mă-n singurătate.

 

 

Anunțuri

Și vine primăvara

Și vine primăvara, o simt la tine-n părOLYMPUS DIGITAL CAMERA

Când prinde să miroasă a florile de măr

Și vine primăvara și simt că mai trăiesc

Din armonia ei, cantec îmi croiesc

 

Și vine primăvara în tropote de cal

Rotundul mi se pare cu totul mai oval

Și vine primăvara cu florile de tei

Și ne-ncălzește frica, din basmele cu zmei

 

Și vine primăvara ascunsă de un an

Când mă simțeam mai singur, poate și mai orfan

Și vine primăvara și flori îi cad din ciur

Ș-adun din urma ei mugur cu mugur.

 

Și vine primăvara asemeni unui prinț

Mi-e dor s-o iau de mână, să o prind în dinți

Și vine primăvara, urcând cu greu poteci

Te rog mărită doamnă de-aici să nu mai pleci

 

Și vine primăvara la fiecare casă

Se pune să cineze la aceiași masă

Și vine primăvara și știu că tu o simți

În primăvara asta, te rog să nu mă minți.