Uman…alterat

Azi mi-am dat seama ce-i omulumbra-om

Uni-s buni  alții gunoaie mocninde

Iar în moartea lor înrudită cu somnul

Tot ar fi o Iudă care te-ar vinde.

 

Nu privesc ochii care mă-nșeală

Alerg pururi orb cu tropot de cerb

Nu am lumină, dar nu fac greșeală

Pe omul nostru de azi nu-l mai cred.

 

Tăiați-mă tot, îs aruncat către haite

Săturați-vă voi flămânzii de cârme

Că tot hoitul are parte de moarte

Și-un mormânt pe care alții să-l râme.

 

Puteți să-mi tăiați o oră din viață

Roșul cernelii se-neacă-n  uman

Nu confundați, eu nu sunt paiață

Și nu mă închin în veci la tiran.

 

Sătul de ifos de madonă-njugată

Ființa mi-o înham să tragă la plug

În istorii va fi, iar consemnată

O sclavă nu-i arsă de lemnul de rug.

 

Aș vrea ca să cred iarăși în voi

În frumosul uman, ruda țărânii

Iar de rămâneți  la prag de gunoi

Vă blestemă pân’ și păgânii.

Anunțuri

Fă-mă…

Fă-mă stâncă să nu știu ce-i durereaImage

Bătaia ploii să nu o uit pe veci

Dar în fiecare an să trăiesc învierea

Năltându-mă pe lacrimile reci.

 

Fă-mă stâncă să nu știu ce-i iubirea

Îmbrățișării ca să-i fiu străin

Să mă scufund asemeni ca pieirea

Icoanei tale să nu mă mai închin.

 

Fă-mă stâncă să nu simt mângâierea

Nimeni să nu mă mai cuprindă

Să nu cunosc în veci ce este înfierea

Să fiu cântat la fel ca o colindă.

 

Fă-mă stâncă să știu ce este marea

Doina s-o ascult în murmur de caval

Privirea mea să cuprindă toată zarea

Să mă lovească valuri, după val.

 

Fă-mă stâncă să știu ce-i adierea

Vântul de toamnă sper să mă usuce

Blestemat acuma-s cu tăcerea

Să stau în loc, să n-am unde ma duce.

Hoinărind

În caravane de vise sculptate

M-alătur să merg către ninsoriimages

Deșertul de nea este departe

Cum este pământul de nori.

 

Pribegim pe căi nisipoase

Pe drumul de nea și argint

Fețele toate ne sunt arse

În brațe vreau să te cuprind.

 

Cârmuiți de albul zăpezii

Ochii-s cețoși de atâta nisip

Străini suntem de conturul străzii

Vederea noastră s-a risipit

 

Așa orbiți de drumuri și ploaie

Cătăm busole spre răsărit

Să găsim și noi o odaie

Că ne-am săturat de atât hoinărit

 

Dar drumurile cele muntoase

Nu au început și sfârșit

Drumețul abia acuma aflase

Că mai are o viață de hoinărit.