Miezonoptică

La miezul nopții ușa se deschidehristos-a-inviat

În tocul ei răsare un bărbat

Pe El mai poată praful din ruine

Iar chipul Lui e tare întristat …

 

E Dumnezeu ce îmbrăcă Cuvântul

Născut în urma miilor de ani

Cea pribegit asemeni ca și vântul

Batjocorit de aprigii dușmani

 

Lovit pe față, a tăcut Smeritul

Și-ncoronat cu spini și cu scaieți

A îndurat până și biciuitul

Pe fruntea Lui doar suferinți vedeți

 

Și frumusețea Lui dumnezeiască

În mantie înfășurat-au ei

Ca omul să nu poată să privească

Frumosul celor ce sunt Dumnezei

 

Iar Cavalerul mântuirii noastre

Primii o spadă ce n-o poți s-o duci

Nici dinastii cu venele albastre

Nu au purtat războaie doar cu cruci

 

Și-ntins pe jos aproape mai de humă

Aproape de rudeniile Lui

Privi la toți, dar mai ales la mumă

Ce L-a născut să fie într-un cui

 

El stat-a demn, iar noi cuprinși de ură

L-am atârnat pe Sfântul între hoți

Iubirea Lui nu are o măsură

Din cuie ne-a îmbrățișat pe toți

 

El fost-a Sfânt și om asemenea nouă

Nu mai contează când ești răstignit

Dar ceru-L plânge atunci când mai plouă

Că Dumnezeu o dată murit

 

Iar după trei zile îndoliate

În care noi L-am plâns pe-al nost fârtat

El izbândi în lupta cu o moarte

Ce nu-L crezuse încă înviat

 

Și astăzi noi ca pe-o recunoștință

Ce o aducem celui Luminat

Mărturisim cu întreaga ființă

Hristos cu-adevărat a înviat.

Răspunsul unui Taxime…trist, smerit

Eu cred că Dumnezeu nu mai preferă lemnulhttp-tourist-bz-it-docsite-imagerendercache-aspx-1-2-asfile-0-id-b9b1a4701c53513e235550d9139e0e76-w-291-h-ext-291

Sătul este de cuie, nu mai vrea răstigniri

Dar cei care iubesc de-atâți ani fenomenul

Îl mai condamn-o dată la grele pătimiri

 

Eu cred că Dumnezeu sărutul nu-l preferă

Obrazul lui lovit ne-nvață ce-i smeritul

Dar, noi, nu observăm, suntem din altă eră

Care urăște mult, preferă biciuitul

 

Eu cred că Dumnezeu nu vrea pedeapsa crudă

Pe care astăzi, noi, I-o dăm pentru vecie

Ca un popor de lași, rudenii cu o Iudă

Ce-și vinde conștiința doar pe datorie

 

Eu cred că Dumnezeu preferă să trăiască

În inimile noastre, pe-o tâmplă-n biserici

El cată în cămara de lut, pământească

De o găsește goală, noi,  devenim mai mici

 

Ca un Părinte bun, El, va venii spre seară

La ceas de rugăciune, El, va intra tacit

Deasupra pletei Lui, doar îngerii mai zboară

Că Dumnezeu rămas-a Taxime…trist, smerit

 Testament părintesc

Eu Te rugam în fiecare searăcrucea_si_omul

Să îmi trimiți un semn de-acol’ de sus

Să pot vedea în bobul de la ceară

Icoana răstignitului Iisus

 

La pieptul meu s-o țin să mă păzească

Să fie scutul meu în ăst război

Că cine-o poartă, poate să răzbească

În lupta cea nedreaptă dintre noi

 

De-o voi simți pe sub cămașa moale

De inimă aproape sau de cord

Iisus va coborî ușor la vale

Fără să ceară nimănui acord

 

Mă va lăsa pe mine pentru alții

Mai suferinzi și mai săraci și goi

Și-și va pleca iertarea ca-mpărații

Și vom fi vindecați, noi, amândoi

 

Și-mpărtășiți de liniștea firească

Care domnește-n chip dumnezeiesc

Tot omul poate să se mântuiască

E testamentul nostru părintesc

 

Ce fost-a scris cu litera durerii

Pecetluit de sângele divin

Primiți-l și lăsați-l moștenire

Că după noi, mai sunt care mai vin

Judecata anotimpurilor

A început o nouă cruciadăciocan_justitie

În anotimpurile care vin

Războiul lor, e-o cruce de zăpadă

Ce se topește și inundă chin

 

Ne vin scrisori din zări îndepărtate

Care ne plâng durerea celor mulți

De am greșit sau am făcut păcate

Un rai se face pentru deținuți

 

Vor crește toți din nou ca și o cocă

Vor fi aluatul pâinii pământești

Iar în cuptorul lunii se sufocă

Stropi de libertăți, din firi omenești

 

Toamna va veni în vizită scurtă

Ploi va cerne ea, spre a-i răcori

Se vor prinde toți într-un joc de nuntă

Dansul nupțial nu-i va izbăvi

 

Închisoarea, lor, ce se află-n ceruri

Este un alint, nu îl căutați

Iarna le-a adus porția de geruri

Ce-i va încălzi pe cei ce-s condamnați.