Arta condeitului

Când tâmpla  se duce seara la culcareimages

Noaptea mă-nvelește strâns vălul ei

Mă cuprinde tâmpa, soră disperare

Ce își varsă oful numai în condei

 

Dați-mi doar o filă, dați-mi și stiloul

Să aștern pe dânsa clipa ce-i o zi

Mă așez pe scaun și îmi văd biroul

Ce îmi dă puterea de a condei

 

Aburul se-nalță din ceaiul de seară

E tămâia mea, cu miros de tei

Ce mă poartă iarna, într-o primăvară

Când aud în taină clopot de ghiocei

 

Iar bătaia lui îmi povestește mie

Că încă sunt treaz și mai pot să scriu

Condeitul tot e o alchimie

Tinereții mele, îi strig: încă sunt viu

 

Și-n altarul meu prăfuit de doruri

Nu pot ca să intre femei, doar copii

Totul e smerit, dar se-nalță-n zboruri

Versul ce-i asemeni unei Liturghii.

Anunțuri

Revedere

Când Dumnezeu a plecat, nu mi-a zis să rămân   sunt-momente

Iar eu tot m-am dus, nu cu El în văzduhuri

Venit-am la voi rudenii să pot să  adun

Speranța, Credința, Iubirea din luturi

 

Împletescu-i coroană celestului Tată

Să o poarte în duminici și sărbători

Pe mine mă vând, să Îl văd încă o dată

Pe urmă de vor, să mă înece ninsori.

 

Și acum sunt un mort, dar mă bucur Părinte

Că iarăși te văd mai bătrân cu un veac

Mă pierd în privirea-ți ce cată în morminte

Îmi faci semn cu mâna la gură și eu tac

 

Te văd plâns și speriat, nu mai ești Tu cum erai

Iar pletele-ți joacă în vânt c-o angoasă

Tinereții îi dor de anii când  mai ardeai

Spune-mi ce doruri mai ai, ce te apăsă.

 

Nu vrei să-mi vorbești? Îți înțeleg supărarea

Nu vrei să mă vezi? Dacă asta ți-e vrerea

Trimite-mă în  lume găsesc eu cărarea

Văzându-mă ei vor crede … Învierea.

 

Îndemn

Deschide-ți ochii, spre a vedea mai bine  lumea-poeziilor-demostene-botez-indemn

Pe cei din jurul tău, ce pururi te lovesc

Vei știi atunci cine mai crede-n tine

Bine vei observa că nu te mai iubesc

 

Deschide-ți mintea, vei înțelege multe

Te vei gândi la ei, începi și să-i iubești

Iar bătălia lor, e-asemeni unei mute

Ce nici cu vorbe nu poți s-o mai rănești

 

Deschide-ți inima, ce veșnic sângerează

Roșind pământul lăsând dâră și pată

Să-i porți în rugăciune și îngenunchează

Puterea ce-i în tine e-un scut…

Care îi iartă.