Arta condeitului

Când tâmpla  se duce seara la culcareimages

Noaptea mă-nvelește strâns vălul ei

Mă cuprinde tâmpa, soră disperare

Ce își varsă oful numai în condei

 

Dați-mi doar o filă, dați-mi și stiloul

Să aștern pe dânsa clipa ce-i o zi

Mă așez pe scaun și îmi văd biroul

Ce îmi dă puterea de a condei

 

Aburul se-nalță din ceaiul de seară

E tămâia mea, cu miros de tei

Ce mă poartă iarna, într-o primăvară

Când aud în taină clopot de ghiocei

 

Iar bătaia lui îmi povestește mie

Că încă sunt treaz și mai pot să scriu

Condeitul tot e o alchimie

Tinereții mele, îi strig: încă sunt viu

 

Și-n altarul meu prăfuit de doruri

Nu pot ca să intre femei, doar copii

Totul e smerit, dar se-nalță-n zboruri

Versul ce-i asemeni unei Liturghii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s