Imnul dragostei…

De aș grăi în limbile din acest pământ01

Sau în vreo limbă vorbită sus de îngeri

Iar dragoste nu am, ajuns-am un om frânt

Aramă sunătoare, chimval numai de plângeri

 

De-aș ști să proorocesc, taine să dau de veste

Știință de-aș avea și bobul de credință

Puterea-mi ar muta munții cu tot cu creste

Dragostea n-o am, sunt rupt de-a mea ființă

 

Și avuția mea, de-aș da-o la sărace

Iar trupul sfârtecat l-aș da să fie ars

Eu dragostea n-o am, ea nu mă lasă-n pace

Mă urmărește veșnic la fiecare pas

 

Ea rabdă îndelung, ea-i binevoitoare

Nu știe pizmuirea ce domnește-n omul

Lauda-i străină, că e ucigătoare

Trufia n-o cunoaște, smerit îi este somnul

 

Ea-i cuviincioasă, se poartă-n cuviință

Nu cată ale sale și stinge mânia

Răul nu-l gândește, cei buni îi sunt dorința

În infinitul ei mai afli armonia

 

Urăște nedreptatea, adevăru-i frate

Suferă de toate în marea-i ogradă

Ea toate le crede, dar vrea să vadă fapte

Nădăjduiește-n toate, și-n sărăcie rabdă.

 

Și-n acest univers în care tot se moare

Cu toții alergăm, să primim o plată

Iar în acest infern de mare disperare

Dragostea … să știți … nu cade niciodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s