Și poveștile mor

Trăia într-un cătun uitat de lumebatrana_0
Bătrâna care n-are niciun nume
Deasupra case-i străjuiau doar nuci
Și-n tinda lutului aduna toți pruncii

Veneau în orice zi de sărbătoare
Pruncii din sat, dar și din depărtare
Plimbându-se în lanuri și în vii
Că soarta-i hărăzise să nu aibă copii

Soțul îi murise de ceva zeci de ani
Răpus a fost pe front de aprigii dușmani
Și pact făcu sărmana atât numai cu plânsul
Dar pruncii o-nvățase ce înseamnă râsul

Și-n fiecare zi în curtea-i așezată
Pe banca de sub nuci de mucegai lăsată
Puteai să fii copilul care îți dorești
Că le spunea bătrâna vechile  povești

Aceasta le vorbea de Feții cei Frumoși
Iar ochii lumii lor erau mai curioși
Când auzeau de fata Ileana Cosânzeana
De zmei ce presărau pretudindeni teama

Dar anii au trecut și acei școlari
Crescură astăzi pruncii ca falnicii stejari
Plecară toți prin lume să-și caute un rost
Lăsând în urma lor bătrâna cu …A fost…

De dorul lor bătrâna a repetat ce-i plânsul
Plecară toți aceia ce-o învățase râsul
Iar banca de sub nuci și ea s-a năruit
În urma lor bătrâna de doruri a murit

Aflând cu toții asta stejarii s-au întors
S-asculte o poveste care cândva s-a tors
Dar au văzut atât: pământul și-o lopată
Și-o cruce unde-i scris că „A fost odată… ca și niciodată”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s