Patimă românească

Sunt condamnat la moarte în fiecare ceasImage

Și răstignit de cei de un neam cu mine

Iar fărâma timpului care mi-a rămas

Vreau să o împart acum numai cu tine

 

Doresc să mai aud glasuri care doinesc

Și pe ciobani care din fluiere mai sună

Să mă-ngropați cu tot cei românesc

Și să mă plângă limba cea română.

 

Dar purtați-mi trupul în miile de sate

Prin șezători în care fecioarele croiesc

Și de va fi să trecem peste oglinzi de ape

Murmur de izvor aș vrea să-mi împletesc.

 

Apoi duceți-mă acolo unde-s hore

S-aud o strigătură de of și de necaz

Că o să-mi fie dor acolo după moarte

De bocetul măicuței, de-al tatălui meu haz.

 

Puneți-mi bocitori să strige după mine

Că am fost om născut din aceiași humă

Că cel ce pleacă sigur numai vine

Și-i va fi dor de limba vorbită împreună

 

Și-ajunși pe crestele Golgotei românești

Piroane să-mi aduceți din lacrimi de mumă

Că o dată-n viață poți să răstignești

Un român pe cruce, de limbă română.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s